Pana de pe șapca roșie

Pana de pe șapca roșie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-un campionat care la aproape fiecare etapă lasă câte un
tehnician fără angajament, Marian Pană este antrenorul începutului
de sezon. Pariul lui Florian Walter în care puțini au crezut,
fostul mijlocaș a reușit, după mai bine de 30 de ani, să o ducă pe
Universitatea Cluj peste CFR în clasament. La 42 de ani a strâns
deja 11 ani de carieră, iar victoria cu Dinamo este cea mai
importantă pentru antrenorul Pană, asta, chiar dacă anul trecut, pe
când era la Gloria Bistrița, a scos‑o pe Steaua din Cupa
României.

Bună ziua, domnule Pană. Vă așteptați la un început atât de bun
de sezon?
Începutul a fost dificil. Cu frâna de mână trasă, după două etape
nu aveam niciun punct, însă știam că vor veni și punctele. Asta și
pentru că la Universitatea Cluj am preluat un lot nu o echipă. Acum
se formează echipa și era greu, mai ales că am transferat vreo 20
de jucători. Totuși, nu m-am așteptat să devenim echipă atât de
repede. Să nu ne pierdem capul după meciul cu Dinamo, mai avem
multă treabă.

Multă lume a rămas surprinsă când domnul Walter a ales să vă pună
pe dumneavoastră antrenor la „U”…

Și eu am rămas surprins! A apreciat munca mea la Dacia Mioveni, în
Liga a II-a. Din rival m-a făcut partener și sper să nu îl
dezamăgesc. Oricum, îi mulțumesc pentru încredere, mai rar în
România angajezi un om care ți-a fost adversar.

A avut curaj. Sunteți un antrenor tânăr…
Nu așa tânăr. Eu am strâns deja 11 ani de carieră în antrenorat. Am
luat-o de jos de la Divizia C, Divizia B, experiența de la Bistrița
și acum la Cluj unde sper să stau cât mai mult

„Am o bibliotecă plină cu notițe de la
antrenamente”

Ce model aveți ca antrenor?
Modelul meu sunt eu. M-am născut pentru meseria asta, asta știu să
fac și asta mi-am dorit. Să vă spun ceva: încă de la juniori, am
strâns o mulțime de caiete cu notițe cu fiecare antrenament,
fiecare exercițiu, fiecare tactică de joc. În casa părintească de
la Moreni le am pe toate, o întreagă bibliotecă. Când merg la mama
acasă le răsfoiesc împreună cu fetița mea.

Pe vremuri se spunea că împreună cu fratele dumneavoastră erați
„copiii” lui Florin Halagian. Unde mergea dânsul îi lua și pe
frații Pană…
Mai mult frati-miu, el era preferatul. Eu am mers doar la câteva
echipe, dar frati-miu era lipit de nea Hala. Eu am lucrat cu domnul
Halagian la Bistrița, anul trecut, și am avut multe de
învățat.

Cum vă place să vă strige jucătorii?
Cum vor ei. Sunt și Mister, sunt și nea Marian, sunt și domn
profesor. De exemplu Boștină îmi spune coach. Să mă strige cum vor
ei și, dar să îmi asculte sfaturile și indicațiile, iar eu sunt
mulțumit. Este cel mai mare respect pentru un antrenor.

„Succesul cu Dinamo,
cel mai important!”

Victoria cu Dinamo este cea mai importantă pentru cariera
dumneavoastră?
Pot spune că da, chiar dacă anul trecut am scos Steaua din Cupa
României cu Gloria Bistrița.

Cât de departe vreți să ajungeți?
E ca în armată, toți vor să ajungă generali. Eu vreau să fiu
selecționer. Îmi doresc să profit de oportunitatea oferită de
domnul Walter și să fac o figură frumoasă. Am obiectiv locul 12,
dar vreau mai mult.

De puțin timp aveți un nou secund, Claudiu Niculescu…
La fel am făcut și eu. Atunci când jucam încercam să ajut. De
exemplu Claudiu o va face la „U” Cluj. Va lucra separat cu
atacanții, dar se va antrena și el cot la cot cu ei. Rămâne jucător
de bază și mă bucur că am avut această inițiativă, iar împreună cu
domnul Walter am luat această decizie. Ieri, (n.r. – marți) eu am
fost la consfătuirea antrenorilor, iar Claudiu a condus
antrenamentul la Cluj.

210
jocuri a bifat Marian Pană ca jucător în Liga
I

14
meciuri a antrenat Marian Pană în Liga 1, bilanțul fiind 5
victorii, 6 egaluri și 3
înfrângeri

A fost
declarat antrenorul sezonului trecut din Liga a
II-a

Înaintea partidei din etapa a VI-a, dintre Dinamo și
Universitatea Cluj, scor 3-4, tehnicianul ardelenilor, Marian Pană,
a primit din partea observatorului Hacic Garabet trofeul pentru cel
mai bun antrenor din sezonul trecut din Liga a II-a. Pană a
pregătit în 2009-2010 pe Dacia Mioveni, echipă care s-a clasat la
final pe locul III în seria a II-a din Liga a II-a. De notat că
Universitatea Cluj a obținut promovarea cu Cristi Dulca pe banca
tehnică, Marian Pană luându-i locul în pauza competițională.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×